Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, în colaborare cu Ministerul Culturii, Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, are onoarea să anunţe lansarea publicaţiei “Retro Chisinău”, care va avea loc la Sala Albastră a Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, pe data de 13 octombrie 2011, orele 16:00, str. 31 august 1989, nr. 121 „A”.

Publicaţia “Retro Chisinău” este un omagiu adus tezaurului arhitectural al Chişinăului în imagini fotografice de epocă. O colecţie inedită de fotografii ale Chişinăului ce pune în valoare patrimoniul cultural al oraşului şi ne prezintă o individualitate istorică, culturală, care ar fi trebuit protejată şi pusă în valoare ca moştenire lăsată de generaţiile care ne-au precedat, şi pe care avem datoria de a o transmite intactă generaţiilor viitoare.

O mare parte din clădirile acestor imagini nu mai există pe harta Chişinăului fiind distruse pentru totdeauna. După o inventariere a celor 977 de edificii de arhitectură de importanţă locală şi naţională înscrise in Registrul monumentelor ocrotite de stat s-a constatat un proces de degradare continuă a patrimoniului imobil din Centrul istoric al Chişinăului. Astfel 79 dintre obiectivele de patrimoniu au fost demolate (dintre care 44 au fost demolate in perioada 1993-2006 şi 35 de edificii arhitecturale au fost demolate recent, in perioada 2006-2011.

Chişinăul mai poate fi salvat, dar pentru aceasta este nevoie să fim temerari ca şi Carol Schmidt, să iubim frumosul clădirilor ca şi Alexandru Bernardazzi şi să visăm nostalgic ca şi Alexei Şciusev asupra viitorului oraşului Chişinău.

Sunt invitaţi la lansare arhitecţi, istorici, scriitori, critici de artă, arheologi şi specialişti în domeniul conservării patrimoniului cultural, urbanişti reprezentanţi din mediile ştiinţifice şi culturale, tagmele profesionale, sectorul asociativ şi administraţia publică locală a municipiului Chişinău.

Pentru detalii nu ezitaţi să ne contactaţi:
Tel: 0 (22) 23-31-59, 079554365
http://airmc.wordpress.com