Oare a existat Chișinăul înainte de mine? Nu știu, nu cred… Desigur au fost niște semne, niște pictograme pe hartă, dar orașul cum este acuma, eu l-am ctitorit și este orașul meu. Și de fiecare dată cînd mai fac o plimbare prin el, îl mai organizez și-i mai întregesc geografia și istoria.
De cînd l-am adus la existență am înțeles că Chișinăul este o prințesă fără prinț. Nu neg că este capitala țării. Cine ar putea contesta acest fapt, dacă se știe că anume statutul de capitală a permis să se ridice aici cele mai urîte edificii din spațiul danubio-carpato-pontic? Am integrat și acest parametru în planurile mele și este prevăzut ca racheta care servește de sediu la președinție să pornească spre Alfa Centauri cînd se va dovedi că nici o formă de viață nu există acolo și cu rezerve de combustibil care să nu permită returul pe Pămînt. Dacă e să vorbim de primărie – nu există așa ceva la Chișinău. Într-adevar este o clădire, tip casă de modă de pe vremuri, care se pretinde primărie, dar nu are nimic serios, și nu se simte să aibă «locatar». Pentru că de regulă un primar este un om cu caracter, cu proiecte, cu excese chiar, care imprimă personalitatea sa orașului pe care îl guvernează. Nimic asemănător la Chișinău, așa că am mîinile și imaginația libere.
Azi plimbarea mea pornește de la o structură, numită apartament deschis, care ar putea fi o parte din casă: în construcție sau în demoliție? Nu se știe… Sigur, mă aștept să răspundeți cu vechea glumă despre paharul pe jumătate plin sau pe jumătate gol, dar nu-i așa. După mine structura aceasta reprezintă tranziția, care este starea noastră normală: ne gîndim la trecut cu proiecte în cap, pe cînd prezentul nostru… La Chișinău se pare ca nimeni nu știe ce a fost trecutul și că nimănui nu-i pasă de viitor, așa c-avem un prezent încă mai «strălucitor».
În spatele structurii apartament deschis, există o librărie foarte specială. De 4 ori în zilele trecute am încercat să mă apropii de cărți și niciodată n-am putut nici măcar penetra în încăpere: sfînta Petra care deține cheile fie că primește marfa, fie că se plimbă în preajmă (poate o fi și paznică în cartier – altă ipoteză nu îndrăznesc să fac) fie că pur și simplu, nu este la serviciu (vorbesc de orele lucrătoare, bineînțeles). Deci am decis să institui acolo iadul cărților din oraș. Se știe ca în bibliotecile vechi exista cîndva așa un loc numit iad unde se aflau cărțile interzise pentru citit. Exact la fel și aici.
Dincolo este o patiserie-cafenea Delice d’Ange, care este o mare reușită a mea. Fiind «creatorul» acestui oraș prin faptul cum îl văd azi, am demonstrat aici că tradițiile naționale nu se pierd în ciuda plîngerilor care se aud și la dreapta și la stînga: în acest loc minunat ai «privilegiul» ca fiind unicul cumpărător, să aștepți 15 minute o cafea atunci cînd se află 10 vînzători la post, și «mulțumirea» de a constata că o parte importantă a plății revine direct în buzunarul poporului (vezi Maia Morel pentru detalii).
Chiar dacă aceste realizări ale mele sunt succese indiscutabile, am totuși o preocupare. Am impresia că Chișinăuienii mei nu sunt fericiți. Și, cum se știe, cu cît mai nefericit ești, cu atît mai mult ești agresiv. Consecința firească este că nici o relație de putere, fie comercială, nu poate exista fără mitocănie și agresivitate. Cine a trecut, cum am trecut eu, prin ruajele imigrării moldovenești nu poate uita (și nici, mă rog, nu poate ierta) frustrația exceptională care se citește în ochii celor care te tratează ca un gunoi.
Deci am specificat că în proiectul meu de oraș vor fi locuri unde activitățile vor fi fără contacte neplăcute cu frustrați și bișnițari. Mă refer la locuri de plimbare: dragi conorășeni, vă invit să ieșiți pe Ștefan cel Mare – parcul și strada care nu a fost (încă) distrusă de mașini – și în celelalte parcuri, grădini și străzi care vă oferă plăcerea de a observa, de a aprecia, de a vă «mesteca și rumega» orașul, ca să-l faceți pe măsura Dumneavoastră, așa cum vă place. A scris Antonio Machado: «Caminante, no hay camino, se hace camino al andar». Calea pe care o cauți nu există, să-ți faci tu o cale din mers, și să-ți faci un oraș așa cum îți place. Chiar în vis.
Pierre Morel
– – –
acest text a fost scris în urma Turului situaționist al Chișinăului organizat la inițiativa lui Mikheil Svanidze în cadrul proiecutului SPACES: Centrul Civic al Chișinăului – cinema în aer liber:
https://chisineu.wordpress.com/2012/08/24/situationist-tour/
chișineu 