Ion-Chibzii_armeneasca-str_web

foto: Ion CHIBZII, Pe strada Armenească (sf. anilor 90)

– – – scroll down for English version – – –

RO
– – – – –

Oraş de vânzare
7-11 septembrie 2015, Chișinău

Oraş de vânzare este un proiect de documentare care abordează problema comercializării spaţiului public din Chişinău. Acesta face referinţă la transformările urbane ce au marcat majoritatea oraşelor din Europa de Sud-Est pe parcursul ultimelor două decenii (Moldova, România, Ucraina). În special după dizolvarea Uniunii Sovietice şi după căderea regimurilor autoritare în statele sale sateliţi, modelul de economie planificată s-a dezintegrat, fiind urmat de procese de privatizare masivă a unor companii şi entităţi aflate în proprietatea statului (ca o consecinţă a aşa-numitului prim val de privatizare) – aceste bunuri ajungînd pînă la urmă în mîinile unor persoane private.

piata-centrala_oct-1942_web
Zona unde la momentul actual se află Piața Centrală, 1942

Pe la începutul anilor 90 (în perioada de tranziţie), din cauza declinului economiei locale şi a producţiei de bunuri, vînzarea a devenit una dintre puţinele modalităţi de a obţine un venit pentru mulţi dintre locuitorii Chişinăului – a fost perioada cînd au început să apară în oraş noi pieţe ce căpătau diverse forme (vînzători stradali, chioşcuri, pieţe improvizate etc. ocupînd spaţiile publice în întregul oraş), fiind însoţite de panouri publicitare şi de publicitate stradală agresivă, iar în final mall-urile au intrat în competiţia pentru atragerea de cumpărători. Puţinele spaţii comerciale care erau active pe timpul sovietic şi care mai sunt deschise astăzi, precum Piaţa Centrală, puţinele magazine socialiste şi cîteva pieţe de vechituri din oraş riscă şi ele să dispară în umbra spațiilor comerciale mai competitive.

Chişinăul este situat la o distanţă de 4-5 ore de drum de al 7-lea kilometru (nume neformal), una dintre cele mai mari pieţe din Europa, situată în apropierea Odesei, şi de Piaţa de la Cernăuţi. Pe lîngă aceasta, alte bunuri sunt importate din Istanbul. În consecinţă, pieţele din Chişinău sunt inundate de bunuri provenite din aceste puncte centrale de vînzare din regiune, făcînd astfel oraşul să participe la sistemul global de distribuire a bunurilor, care ajung să fie vîndute pe aceleaşi mese, alături de produsele agricole crescute de fermierii locali. Acest fenomen a afectat direct spaţiile publice din Chişinău în zona sa centrală, transformînd străzile oraşului în nişte spaţii de comerţ în aer liber, acordînd oraşului un aspect oriental.

piata-centrala
Piața Centrală astăzi

Astăzi, Piaţa Centrală – o piaţă în aer liber, îşi mai păstrează autenticitatea, amintind de anii 90 şi de alte perioade dificile prin care oraşul a fost nevoit să treacă. Aceasta constituie de asemenea un amestec uriaş de oameni veniţi din diverse părţi ale ţării, de modele de comportament, limbi, practici, preferinţe muzicale şi culturi. Totuşi, multe lucruri s-au schimbat în privinţa originii produselor vîndute aici, în timp ce vînzătorii înşişi nu mai sunt proprietarii acestor produse, şi nici nu-s fermieri care au produs bunurile – mai curînd aceştia sunt cei care le revînd. Pe de altă parte, Piaţa Centrală riscă să dispară aşa cum o ştim astăzi, fiindcă administraţia locală are planuri să o reconstruiască prin adăugarea unui nivel adiţional şi să acopere piaţa cu o structură de metal şi sticlă – transformînd-o într-unul din numeroasele mall-uri.

piata-centrala_pud_web
Plan Urbanistic de Detaliu privind sistematizarea teritoriului Pieții Centrale cu teritoriile adiacente

Prin acest proiect invităm participanții să documenteze diverse forme de comercializare a spaţiilor publice din Chişinău, luînd ca punct de pornire Piaţa Centrală şi infrastructura care s-a dezvoltat în jurul acesteia. Participanţii vor fi de asemenea invitaţi să acorde atenţie noilor pieţe şi zone comerciale care au apărut în zonă (de-a lungul Bulevardului Cantemir, în parcuri şi în alte spaţii publice, unde majoritatea oamenilor obişnuiesc să se socializeze, să-şi petreacă timpul liber sau să participe la diverse evenimente). Scopul proiectului este să releve noi forme de comercializare a spaţiului public, nevăzute şi destul de subtile (care încurajează consumul, dar şi construiesc mecanisme de excludere şi restricţionează accesul unor grupuri sociale în zonele publice disponibile ale Chişinăului.

Lucrările create vor fi prezentate public sub forma unei expoziţii în Zpaţiu (str. Al. Şciusev 103, Chişinău), în Apartamentul Deschis (str. Bucureşti 68/1, Chişinău) şi într-o publicaţie tipărită (Revista la Plic).

PARTICIPANȚI

AVRAMESCU Octav [RO], BARABANCEA Mihai [RO], BARBAS Valeria [MD], BOUROȘ Ludmila [MD], CERNAT Valentin [RO], CUZMENCO Maxim [MD], FIODOROVA Tatiana [MD], GODZIN Ana [MD/RO], ILFOVEANU Nicu [RO], KURMAZ Oleksandr [UA], LIPCANU Bogdan-Emilian [RO], MORARU Andrei [MD], STURKO Illia [UA], ȘOVĂILĂ Mihai [RO], TOMOIAGĂ Cătălin [RO]

CURATOR
US Vladimir [MD]

Proiectul de fotografie documentară Oraș de vînzare este organizat în cadrul proiectului Acțiune Colectivă pentru Bunurile Comune, susținut de Fundația Culturală Europeană (ECF): http://www.culturalfoundation.eu/thematic-focus/. Adițional proiectul e susținut de Ministerul Culturii al Republicii Moldova.

harta_3_web
Piețile din Cernăuți, Odesa, Istanbul

EN
– – – – –

City for sale
September 7-11, 2015, Chisinau

City for sale is a documentary project dealing with the topic of commercialization of the public space in Chisinau. It makes reference to the urban transformations that marked most cities in Southeast European region during the last two decades (Moldova, Romania, Ukraine). Particularly after the dissolution of the Soviet Union and fall of authoritarian regimes in its former satellite states the planned economic model has collapsed being followed by massive privatization processes of various state owned companies and entities (as a consequence of the so-called first wave of privatization) – these goods ending up in someone’s private hands.

In the beginning of 90s (during the transition period) due to the decline of the local economy and production of goods, the re-selling became one of the few opportunities for getting an income for many of Chisinau inhabitants – it was the period when the new markets started to appear in the city taking various forms (street vendors, kiosks, improvised markets etc. occupying public spaces through out the city), being accompanied by billboards and aggressive street publicity, and finally the shopping malls joining the competition for the customers. The few commercial spaces that were active during the soviet period and that are still open like the Central Market, few former socialist shops and several flea markets in the city risk disappearing in the shadow of the more competitive sales grounds.

Chisinau is situated within 4-5 hours drive from 7th Km (informal name) – one of the biggest markets in Europe near Odessa and Cernauti/Cernivtsi Bazar. Additionally other goods are being imported from Istanbul. Consequently the Chisinau markets are flooded with goods from these main sales points in the region, thus making the city participate in the global distribution system of goods which are sold next to the agricultural products produced by the local farmers. This phenomenon directly affected Chisinau public spaces in its central part, transforming the city into an open air shopping area, giving it an oriental character.

Today, the Central Market – an open-air market, still preserves its authenticity, reminding of the 90s and of the rather harsh times that the society had to witness. It is also a huge melting pot of people coming from different parts of the country, of models of behavior, languages, practices, music tastes and cultures. However many things have changed in terms of the origin of the products sold here, while the sellers themselves are not anymore the owners of the products, neither the farmers who produced the goods – these are rather the resellers. On the other hand Central Market risks to disappear as we know it today, since the public administration has plans to rebuild it by adding additional level and covering the market with metal and glass structure – transforming it into one of many others shopping mall.

Through this project we invite the participants to document various forms of commercialization of public spaces in Chisinau, taking as a starting point the Central Market and the infrastructure that has developed around it. They are also invited to pay attention to the new markets and sales grounds that have appeared in the area (along the Cantemir Boulevard, in the parks and other public spaces where most of the people use to socialize, spend their leisure time or take part in different events). The aim of the project is to reveal new forms of commercialization of public space, rather invisible and subtle ones (that encourage consumption, but also build mechanisms of exclusion and restrict the access of various social groups to available public spaces in Chisinau).

The created works will be presented publicly in a form of an exhibition in Zpace (Al. Sciusev str. 103, Chisinau) / Flat Space (Bucuresti str. 68/1, Chisinau) and in a printed publication (POSTBOX magazine).

PARTICIPANTS
AVRAMESCU Octav [RO], BARABANCEA Mihai [RO], BARBAS Valeria [MD], BOUROS Ludmila [MD], CERNAT Valentin [RO], CUZMENCO Maxim [MD], FIODOROVA Tatiana [MD], GODZIN Ana [MD/RO], ILFOVEANU Nicu [RO], KURMAZ Oleksandr [UA], LIPCANU Bogdan-Emilian [RO], MORARU Andrei [MD], STURKO Illia [UA], SOVAILA Mihai [RO], TOMOIAGA Catalin [RO]

CURATOR
US Vladimir [MD]

The project City for sale is organized in the frame of the Collective Action for the Commons project, supported by the European Cultural Foundation (ECF): http://www.culturalfoundation.eu/thematic-focus/. Additionally the project is supported by the Ministry of Culture of Republic of Moldova.

Anunțuri